La începutul unei lucrări, resturile par puține: câteva crengi, o mână de iarbă, două tufe curățate. Până la prânz, curtea se umple de grămezi și nu mai știi pe unde să treci. Am pățit asta de destule ori ca să învăț că ordinea de la final începe chiar de la prima creangă.
Îmi aleg dinainte două sau trei locuri. Într-unul pun materialul moale, în altul crengile, iar ce este bolnav țin separat. Nu este o organizare de depozit; sunt doar niște colțuri clare care mă scapă de sortarea unei grămezi uriașe seara.
Frunzele, iarba și crengile nu sunt același lucru
Iarba proaspătă este grea și umedă. Dacă o înghesui imediat în saci, aceștia se rup ușor și capătă un miros neplăcut. O las puțin să piardă apă și nu umplu recipientele până sus. Spatele meu îmi mulțumește la fiecare drum.
Crengile le așez în aceeași direcție, ca să ocupe mai puțin loc și să nu agațe totul în jur. Frunzele curate pot merge spre compost. Cele bolnave nu le amestec cu restul, fiindcă nu vreau să întorc problema în grădină sezonul următor.
Unele resturi se întorc în grădină
Mi-a plăcut întotdeauna ideea că frunzele de toamnă pot deveni, peste timp, pământ bun. Nu păstrez tot și nu am un compost perfect, dar materialul curat și bine așezat se transformă fără prea multă intervenție.
Alternez lucrurile umede cu cele uscate și nu pun acolo plastic, sârmă sau resturi din casă doar fiindcă erau în aceeași găleată. Compostul nu cere eleganță, dar cere puțină atenție la ce îi oferim.
Finalul trebuie gândit înainte
Pentru ce nu pot folosi în curte, verific din timp cum se colectează în zona mea. Este neplăcut să termini lucrarea și să descoperi că ai zece saci fără destinație. O curte curată nu înseamnă să muți dezordinea din fața casei într-un colț ascuns.
Când lucrează cineva pentru mine, întreb de la început ce se întâmplă cu resturile. Cine le strânge, unde rămân și ce transport este inclus. O discuție simplă înainte de lucru scutește multă nemulțumire la final.
Discuția continuă
Lasă un comentariu